Presedintele Romaniei – condoleante familiilor indoliate.

Presedintele Romaniei – condoleante familiilor indoliate .

Ieri dimineata ,Institutul Matei Bals a fost zguduit de o tragedie.

Un incendiu a izbucnit ,cel mai probabil datorita supraincarcarii retelei electrice , care a indus panica in randul personalului medical si al pacientilor.

Klaus Iohannis a transmis condoleante familiilor indurerate:

Transmit condoleanțe familiilor îndoliate în urma tragediei de la Institutul Matei Balș, iar celor afectați le doresc însănătoșire grabnică. Am mers astăzi acolo și am discutat despre intervenția extrem de rapidă în acest caz, însă este foarte clar că trebuie urgent trase niște concluzii și venit cu soluții. Din păcate, situații de acest gen se repetă, pentru că au tot fost incendii și la alte spitale. Avem de-a face cu probleme structurale și, de aceea, am solicitat noului ministru al Sănătății – și acum câteva săptămâni, și astăzi din nou – să lucreze cu celeritate la un proiect de reformă și aștept cât de curând primele idei. Medicii, asistentele, întregul personal medical sunt eroii acestor luni și merită laude și încurajări. Însă este nevoie de o reformă profundă în sistemul de sănătate publică, fiindcă astfel de tragedii trebuie prevenite cu orice preț!

Presedintele Romaniei – condoleante familiilor indurerate.

Sursa foto : http://Digi24.ro