Ieri a fost inaugurat noul gazon de pe Cluj Arena.

Ieri a fost inaugurat noul gazon de pe Cluj Arena.

𝘼𝙡𝙞𝙣 𝙏𝙞𝙨𝙚, 𝙥𝙧𝙚𝙨𝙚𝙙𝙞𝙣𝙩𝙚𝙡𝙚 𝘾𝙤𝙣𝙨𝙞𝙡𝙞𝙪𝙡𝙪𝙞 𝙅𝙪𝙙𝙚𝙩𝙚𝙖𝙣 𝘾𝙡𝙪𝙟:

„𝘝𝘦𝘤𝘩𝘪𝘶𝘭 𝘨𝘢𝘻𝘰𝘯 𝘴𝘪-𝘢 𝘧𝘢𝘤𝘶𝘵 𝘱𝘦 𝘥𝘦𝘱𝘭𝘪𝘯 𝘥𝘢𝘵𝘰𝘳𝘪𝘢, 𝘨𝘢𝘻𝘥𝘶𝘪𝘯𝘥 𝘴𝘶𝘵𝘦 𝘥𝘦 𝘮𝘦𝘤𝘪𝘶𝘳𝘪 𝘴𝘪 𝘢𝘭𝘵𝘦 𝘦𝘷𝘦𝘯𝘪𝘮𝘦𝘯𝘵𝘦 𝘥𝘦 𝘴𝘶𝘤𝘤𝘦𝘴. 𝘕𝘰𝘶𝘭 𝘨𝘢𝘻𝘰𝘯 𝘴𝘦 𝘱𝘳𝘦𝘻𝘪𝘯𝘵𝘢 𝘪𝘯 𝘤𝘰𝘯𝘥𝘪𝘵𝘪𝘪 𝘦𝘹𝘤𝘦𝘭𝘦𝘯𝘵𝘦 𝘴𝘪 𝘦𝘴𝘵𝘦 𝘱𝘳𝘦𝘨𝘢𝘵𝘪𝘵 𝘱𝘦𝘯𝘵𝘳𝘶 𝘢 𝘧𝘪 𝘧𝘰𝘭𝘰𝘴𝘪𝘵. 𝘐𝘯 𝘤𝘦𝘦𝘢 𝘤𝘦 𝘯𝘦 𝘱𝘳𝘪𝘷𝘦𝘴𝘵𝘦, 𝘢𝘮 𝘪𝘯𝘵𝘳𝘦𝘱𝘳𝘪𝘯𝘴 𝘵𝘰𝘢𝘵𝘦 𝘥𝘦𝘮𝘦𝘳𝘴𝘶𝘳𝘪𝘭𝘦 𝘯𝘦𝘤𝘦𝘴𝘢𝘳𝘦 𝘢𝘴𝘵𝘧𝘦𝘭 𝘪𝘯𝘤𝘢𝘵 𝘳𝘦𝘭𝘶𝘢𝘳𝘦𝘢 𝘤𝘰𝘮𝘱𝘦𝘵𝘪𝘵𝘪𝘪𝘭𝘰𝘳 𝘴𝘱𝘰𝘳𝘵𝘪𝘷𝘦 𝘱𝘦 𝘊𝘭𝘶𝘫 𝘈𝘳𝘦𝘯𝘢 𝘴𝘢 𝘴𝘶𝘳𝘷𝘪𝘯𝘢 𝘤𝘢𝘵 𝘮𝘢𝘪 𝘳𝘢𝘱𝘪𝘥.”

Consiliul Judetean puncta ieri pe pagina sa https://www.facebook.com/cjcluj :

I𝗻𝗮𝘂𝗴𝘂𝗿𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗻𝗼𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗴𝗮𝘇𝗼𝗻 𝗱𝗲 𝗽𝗲 𝗖𝗹𝘂𝗷 𝗔𝗿𝗲𝗻𝗮

🏟Gazonul de pe stadionul Cluj Arena, recent schimbat în totalitate, va fi inaugurat luni, 8 noiembrie a.c., prin desfășurarea unui meci între Universitatea Cluj și FC Brașov, începând cu ora 17:30.

Reamintim faptul că în anul 2011, prima partidă oficială de fotbal pe gazonul arenei nou edificate de Consiliul Județean Cluj a fost disputată, de asemenea, între cele două echipe.

📢 În cei zece ani de la inaugurare, stadionul emblemă al Clujului și al întregii Transilvanii, Cluj Arena a fost gazda unui număr impresionant de manifestări care au reunit milioane de spectatori din toate colțurile lumii.

Astfel, de la data primului eveniment sportiv oficial și până la momentul înlocuirii gazonului, pe arena clujeană s-au derulat nu mai puțin de 239 de meciuri de fotbal, rugby și fotbal american.

Totodată, au avut loc 12 întreceri în domeniul atletismului, dintre care șase ediții ale Campionatelor Internaționale ale României, patru ediții de Campionate Naționale pentru seniori, tineret, juniori, o ediție a Campionatelor Balcanice de seniori și una a Campionatelor Europene pe echipe.

De asemenea, pe Cluj Arena au fost organizate 13 meciuri ale echipelor naționale de fotbal și rugby. În acest sens, se remarcă partidele tricolorilor cu reprezentativele din Spania, Chile, Danemarca sau Muntenegru, cele ale naționalei de fotbal feminin a României cu Cehia și Italia, respectiv cele șapte jocuri ale naționalei de rugby seniori în cadrul Campionatului Europei și a Cupei Europene a Națiunilor.Stadionul clujean a fost, de altfel, gazda unor competiții de Liga Campionilor (meciurile campioanei României la fotbal feminin – U Olimpia Cluj) și Liga Europei (meciurile echipei Pandurii Tg. Jiu).

Cluj Arena a devenit de-a lungul timpului și cadrul ideal pentru organizarea unor manifestări artistice cu un număr mare de participanți precum Forza ZU, festivalul Untold, concerte ale unor formații și artiști renumiți, cum ar fi: Scorpions, Smokie, Roxette, Deep Purple, UB40, Dream Theater, Andrea Bocelli, Depeche Mode, etc.

Revezi si asta : https://stiriturda.net/alin-tise-un-deceniu-de-la-prima-competitie-sportiva-pe-cluj-arena/?swcfpc=1