Emil Boc-la Cluj Napoca se continua extinderea transportului public nepoluant.
Primaria Cluj Napoca :
,,Continuăm extinderea transportului public nepoluant – linia 8 deservită de autobuze diesel a fost înlocuită cu o linie de troleibuze. Tot transportul public în zona Traian Vuia – aeroport este asigurat cu mijloace de transport verzi, nepoluante
Începând cu data de 8 iunie, ca urmare a finalizării lucrărilor de extindere a rețelei de contact pe str. Traian Vuia din Cluj-Napoca, liniile 5 și 8 de troleibuze vor circula până la Electromontaj.
Așadar, autobuzele diesel de pe linia 8 / traseul Piața M. Viteazul – Str. T. Vuia au fost înlocuite cu troleibuze.
Liniile 4, 5, și 8 din str. A. Vlaicu spre zona centrală circulă cu o frecvență de 5-6 minute la orele de vârf și 7-10 minute în afara acestora.
Pe sectorul de traseu de pe str. T. Vuia acoperit de liniile 5 și 8 mijloacele de transport public vor circula cu o frecvență de 7-8 minute în orele de vârf și 8-15 minute în afara orelor de vârf.
Obiectivul orașului este acela de a asigura transport public în integralitate verde, nepoluant. În acest moment jumătate din flota de transport în comun este verde.,,
Sursa foto : facebook.com/EmilBoc.Intotdeaunapentruclujeni