Cuvinte pline de caldura adresate de edilul Matei Cristian absolventilor claselor a VIII a.

Cuvinte pline de caldura adresate de edilul Matei Cristian absolventilor claselor a VIII a.

Matei Cristian a postat pe pagina facebook.com/MateiCristianOctavian un mesaj emotionant adresat absolventilor claselor a VIII a :

Săptămâna aceasta a fost una cu mari emoții pentru elevii claselor a VIII-a care au avut ceremonia de absolvire.

Dragi absolvenți, deși ziua în care vă despărțiți de diriginți, colegi și profesori nu este una ușoară, trebuie să vă gândiți că fiecare dintre voi, în decursul celor patru ani, ați învățat lecții importante. Dacă privim în urmă, ultimul an a fost o provocare pentru noi toți dar în special pentru voi.

A fost nevoie să vă adaptați rapid unor schimbări majore și iată că ați făcut față cu brio.Acest lucru mă face să fiu mândru de voi toți și ne demonstrează încă o dată că avem școli cu dascăli de excepție care prin contribuția lor au așezat piatra de temelie a educației voastre și a generațiilor viitoare.

Anii de liceu vor fi și mai frumoși cu mai multe provocări dar și cu mari satisfacții, anii în care veți continua să vă șlefuiți ca viitori adulți.

Spre bucuria noastră, a tuturor, pe băncile liceelor turdene s-au format multe valori apreciate atât pe plan național cât și internațional, așadar, am convingerea că veți fi pe mâini bune și de acum înainte.

Vă felicit pe fiecare în parte, vă doresc succes la evaluarea națională și nu în ultimul rând multă înțelepciune în alegerea liceului potrivit pentru a vă îndeplini idealurile.😊

Citeste aici : https://stiriturda.net/ziua-comemorarii-eroilor-neamului/?swcfpc=1