
Această inițiativă susținută de Consiliul Județean Cluj se înscrie într-un cadru mult mai larg de evenimente găzduite de Parcul Etnografic ,,Romulus Vuia”, scopul principal fiind acela de creștere a vizibilității acestui obiectiv de interes turistic, dar și de a oferi clujenilor, și nu numai, o alternativă de petrecere a timpului liber în natură. Astfel, această locație a găzduit ediții anterioare ale

Festivalului Jazz in the Park, competiția

Spartan Race, evenimente dedicate artei, cu susținerea artiștilor și producătorilor locali, precum

AiA la Sat,

Vino la Hoia,

Noaptea Privighetorilor,

În artă lume,

Festivalul Curtea Armenească,

Festivalul de Muzică și Dans Maghiar,

Târgul Satului, dar și multe alte manifestări care reunesc, an de an, mii și mii de vizitatori.
